Istorie

PERIOADA PRE-ISTORICĂ

În comuna Valcău de Jos nu s-au făcut săpături arheologice sistematice, iar materialul arheologic ieşit la suprafată a fost descoperit în mod intâmplător de către unii localnici. În satul Preoteasa, în primăvara anului 1971, în locul numit “La pietre”, situate la circa 1 km spre sud de şcoală, cu ocazia aratului a fost descoperită pe o terasă, o aşezare de cultură Tisa. La suprafa a arăturii au fost adunate fragmente ceramice şi unelte din piatră. Ceramica era foarte sfărâmată şi de culoare cărămizie deschisă. Uneltele găsite au fost un topor din piatră de culoare gri brună şi o daltă din piatră vulcanică de culore gri verzui deschis. În satul Subcetate, la sud-est de Cetatea feudală, a fost găsit un topor de piatră perforat, de mici dimensiuni (obiect aflat în colec ia Şcolii Generale din Valcău de Sus).

ANTICHITATEA

Cucerirea Daciei de către romani, la începutul secolului al II-lea după Hristos, a marcat o nouă etapă istorică în via a popula iei autohtone, caracterizată în primul rând prin pierderea autonomiei, impunerea unui nou regim de organizare administrativă şi militară a teritoriului în
vederea expolatării boga iilor de tot felul, cât şi apărarea grani elor nord – vestice de incursiunile popoarelor migratoare. În cazul acestei împăr iri admnistrative făcute de către romani, Depresiunea Şimleului făcea parte din Dacia Superioară, respectiv Dacia Porolissensis. Vestigiile dacice descoperite oferă indicii ale existen ei unei zone locuite. Acestea se referă la: fragmente ceramice dintr-un vas, oale şi borcane lucrate la roată, din pastă negricioasă cărămizie, folosind ca degresant nisipul şi mica. Prezenta acestui vas, atestă existen a în acest loc a unei aşezări de daci liberi, datată pe baza vasului în secolul III – IV A.D. (Alexandru V. Matei – “Acta Musei Porolissensis”, nr. 4/1980, p.238.)

EPOCA MIGRATIILOR

Odată cu retragerea administra iei romane de pe teritoriul Daciei, în anul 271, în istoria Daciei s-a deschis o nouă epocă, aceea a migratiilor, căreia popula ia a încercat să se adapteze după împrejurimi, îfruntându-se cu armate sau în cazul unor forte inegle tratând cu căpeteniile popoarelor migratoare şi oferindu-le în schimbul vietii şi a libertătii, produsele lor. Ecoul istoric al vandalismului popoarelor migratoare, nu poate justifica teoria nimicirii popula iei autohtone. Ra iunea cea mai elementară le dicta acestora men inerea în via ă a popoarelor găsite aici şi subordonarea lor sub o formă sau alta, transformându-i în robi în scopul asigurării existen ei cuceritorilor nomazi, aceştia neştiind lucra pământul.

EVUL MEDIU

Odată cu cucerirea Transilvaniei de către regalitatea maghiară, a fost cucerită şi localitatea Valcău de Jos, în care s-au stabilit primii locuitori maghiari, care au trăit alături de popula ia românească întâlnită. Transilvania a putut fi organizată de statul feudal maghiar abia în a doua jumătate a secolului al XII-lea, deoarece popula ia băştinaşă se împotrivea scimbării propriilor institu ii şi daorită faptului că regalitatea maghiară întâmpina greutăti în organizarea unor teritorii atât de vaste. (Elena Muscă – „Reperoriul localitătilor din Sălaj în secolul al XV-lea”, în Acta Musei Porolissensis, nr.10/1984, p.265) Aşezările medievale aveau organizare internă proprie, în fruntea satului era un jude sau un cneaz, indiferent de faptul că era sat de tărani liberi sau de tărani aserviti. Atestarea documentară a localită ii Valcău de Jos este anterioară cetă ii existete aici. Astfel, apare încă din 1214 villa (satul) Saicu, nesigur în perioada regelui Ungariei Andrei al II- lea (1205 – 1235) când teritoriul localită ii este în posesia unui anume Saicu. (Petri Mor – „Monografia Comitatului Sălaj”, vol. IV, p.745-751). Localitatea este men ionată pentru prima dată sub toponimul de Valău în 1249 ca terra Walko, Wolko. (Coriolan Suciu – „Dic ionar istoric al localită ilor din Transilvania”, vol.II, p.224) Tot în acel an „moşia” Valcău (Wlako) este donată de regele ungariei Bela al Iv- lea lui Paul, judele cur ii regale şi comitele de Zala, pentru rolul jucat de acesta în reorganizarea Transilvaniei după invazia tătară in 1241. În deceniul al şaptelea al secolului al XIII-lea familia Geregye, din care făcea parte şi Paul, a intrat în tabăra ostilă regelui, dispărând cu totul la sfârşitul aceleiaşi perioade. După anul 1820 Valcăul a trecut cu siguran ă în mâna regalită ii, constituirea cetă ii înainte de acest an fiind ipotetică. (A. A, Rusu – „Cosidera ii istorice asupra cetă ilor medievale timpurii din jude ul Sălaj”, Acta Musei Porolissensis, nr.2/1978, p.98) În ceea ce priveşte numele lcalită ii, potrivit lui Petri Mor, toponimul de Valcău vine din cvântul slav „vlk”care înseamnă lup.

ETAPA DE PRINCIPAT AUTONOM

A doua jumătate a scolului al XIV-lea şi apoi a secolului următor a corespuns unei noi etape de evolu ie, determinată de căderea Ungariei sub stăpânire otomană şi transformarea Transilvaniei în Principat autonom sub suzeranitatea turcească.

EPOCA MODERNĂ

Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, apar muta ii interesante sub raport confesional, în încercarea de reuniune a bisericilor pe care clerul ortodox şi greco-catolic le face. Mai multe parohii formau protopopiate. Protopopiatele erau denumite, de obicei, după comuna cea mai importantă dintre cele care în compuneau. În comitatul Sălaj la 1835 existau 11 protopopiate greco-catolice, printre care se numara si Districtul Valcaului (protopop Stefan Moldovan, preot paroh în Valcaul Unguresc) care cuprindea parohiile: Drighiu, Aleus, Fizes, Giumelcis (Plopis),Husasau (parohie înfiintata în 1803), Iaz, Valcau Românesc, Preoteasa (înfiintata în 1827),Cehei, Lazuri, Subcetate (înfiintata în 1809). Numarul sufletelor din Districtul Valcau era 5334.(D.Stoica, I.P. Lazar – „Schita Monografica a Salajului”, Simleu, 1908,)
În perioda de început, învatamântul ca institutie instructiv – educativa era organizat de catre biserica, sub forma unor âcoli confesionale.
În Valcau de Jos, scoala a fost înfiintata prin 1860 -1861si a functionat ca scoala confesionala româneasca greco-catolica. Limba de predare era limba româna. La început se scria cu litere chirilice, iar dupa anul 1876 a fost introdus alfabetul latin. Scoala confesionala a functionat la început în loc închiriat, iar în 1870 a fostr construita din lemn, pe teritoriu bisericesc, având „o sala si doua chilii pentru învatatori si acoperita cu sindrila”. (DirectiaJudeteana a Arhivelor Nationale Salaj, „Fond Revizoratul Scolar al Judetului Salaj”,Dosar nr. 208)În acest sens este edificatoare scrisoarea comunitatii greco-catolice din Valcau de Jos,scrisa la 25 iulie 1870 si în care cer Episcopiei Gherlei sa le acorde teren pentru ridicarea unei scoli confesionale noi, întrucât nu erau de acord cu scoala comunala maghiara care se planuia a se realiza.
Scoala de stat maghiara s-a înfiintat în anul 1896 în cladirea închiriata , iar în anul 1902 s-a cumparat un teren cu bani de la toti locuitorii satului, platindu-se pentru un teren 1400 de coroane. Aceasta cladire scolara avea o sala si doua chilii (anticamera si pivnita) zidite din caramida si acoperite cu tigla.
În anii 1902 – 1903 scoala confesionala greco-catolica se desfiinteaza datorita faptuluica în sat s-a facut Scoala de stat maghiara. Motivele care au determinat desfiintarea Scolii confesionale au fost ca românii erau obligati sa sustina material Scoala maghiara, iar învatamântul românesc nu primea nici un fel de ajutor din partea statului maghiar. În anul 1902-1903 Scoala Confesionala se desfiinteaza, iar copii rimâni trec toti la Soala de stat prmara maghiara.

ZONA DUPA PRIMUL RAZBOI MONDIAL

Dupa primul razboi mondial românii din straturile sociale au experimentat idei noi, de la filozofie la poezie si de la politica la marile afaceri.
Agricultura a ramas baza economiei românesti, a continuat sa fie ocupatia principala a majoritatii populatiei si a furnizat grosul exporturilor.
În ceea ce priveste structura sociala, taranimea forma majoritatea populatiei. Clasa muncitoare a continuat sa creasca pe masura ce industria si comertul se extinndeau.Hartile austriece din a doua jumatate a secolului trecut, între care cea elaborata în 1883,semnaleaza faptul ca Depresiunea Simleului avea suprafete întinse cu paduri.
În perioada actuala padurile si terenurile cu vegetatie forestiera, ocupa o suprafata de aproximativ 20500 ha, ceea ce reprezinta 17,9% din suprafata regiunii. În buna parte padurile au fost taiate, cu precadere la sfârsitul secolului L XIX-lea, pentru a face loc terenurilor arabile, în zona montana periferica.
Documentele de arhiva semnaleaza amploarea deosebita a defrisarilor în prima parte a secolului al XX-lea. În cepând din 1921 – 1925, dar mai ales dupa 1931, societatea “La Roche – Darvasi” a exploatat padurile de fag si de gorun, în vârsta de 90 – 100 ani, pe versantul nord – estic al Muntilor Propisului, în zona localitatilor Iaz, Subcetate, Preoteasa si Tusa. Suprafata de padure defrisata a fost de 1483 ha, la care se adula padurile de la Valcau, ce se întindeau pe 724
ha. În medie s-au taiat pe an, în perioada 1931-1939 padurile de pe suprafata de cca 300 ha. Se apreciaza ca în 1947, materialul lemnos din aceasta zona numita “Rezul Mare” era complet epuizat, astfel încât s-a tecut la exploatarea padurilor din zona Beiusului.
Slab reprezentata în judet, industria era încadrata în trei grupe: mare, mica si casnica. În prima grupa erau incluse: fabricile de spirt, cele de caramida, tigla si cherestea, morile cu aburi sau cu motoare si industria miniera. Functionau în total opt fabrici de spirt (printre care una si la Valcau de Jos), trei de cherestea si câteva fabrici de caramida si tigla.
Din punct de vedere administrativ, în aceasta perioada, satele apartinatoare comunei, cu exceptia satului Subcetate erau arondate Crasnei. Satul Subcetate tinea de Simleu.
Comuna Valcau de Jos, fiind o regiune cu foarte multi pomi, la initiativa Camerei de Agricultura s-a construit aici, al treilea cuptor pentru uscat fructe.
În anul 1935, datorita crizei economice, localnicii aveau restante mari, provenite din neplata impozitelor catre stat, judet si drumuri, motiv pentru care s-a admis ca în contul acestor restante sa poata presta munci publice la drumurile comunale si judetene. S-au construit 4 poduri noi si s-a finalizat construirea bisericii greco-catolice.
La aceasta ultima lucrare a contribuit si judetul cu suma de 15000 lei.Pentru îmbunatatirea rasei vitelor din comuna, s-au cumparat trei tauri de rasa„Siementhal”, din care doi pentru Valcau de Jos si unul pentru Valcau de Sus. (D.J.A.N.S.
„Cartea de aur a judetului Salaj”)

PERIOADA DE DUPA AL DOILEA RAZBOI MONDIAL

Evenimentele care au avut consecinte majore asupra comunei în aceasta perioada au fost: nationalizarile, colectivizarea, iar în anii ’60 electrificarea. Între anii 1948-1956 situatia economica a agriculturii s-a deteriorate, ca urmare a aplicarii programului regimului comunist de socializare fortata a agriculturii si a sistemului de impozitare diferentiat de la o gospodarie la alta, atât în bani, cât si în natura, sub forma „cotelor” obligatorii în produse.
Cerealele, grâul si orzul, care pâna atunci era recoltat si transportat în gospodaria individuala, era de acum transportat direct la arie unde treiera, se cântarea, se vamuia si cea mai mare parte a recoltei era dusa direct la „baza de receptie” din Nusfalau. În domeniul zootehniei se aplicau aceleasi masuri. (Informator Bodea Nicolae, 84 ani, nr.259, Valca de Jos)Prin aceste masuri economice represive s-a realizat programul, de trecere treptata la socializarea agriculturii, elaborat în martie 1949 de catre Partidul Comunist.
Ca fenomen social – politic s-a înregistrat emigrarea evreilor din comuna în Israel. La plecare, acestia si-au vândut proprietatile atât la taranii saraci cât si la cei mijlocasi. Vânzarea terenurilor nu a fost bine vazuta de autoritatile comuniste caci taranimea a fost interesata mai mult de tendinte burgheze, de marirea patrimoniului lor, decât de linia trasata de partid de a se înscrie în gospodarii colective, un motiv de baza ce a îngreunat constituirea gospodariei agricole
în comuna Valcau de Jos.
La nivelul anului 1955 suprafata arabila totala a comunei era de 3162 ha, din care grâul reprezenta 909 ha cu o productie medie de 1100 kg la ha, secara 593 ha, cu o productie medie de 1300kg/ha, porumb 843 ha cu o productie medie de 1300 kg/ha si ovaz 150 ha cu o productie de 1100 kg/ha.

Populatia comunei la 1 iulie 1970 era 4310 locuitori, din care 2067 barbati si 2243
femei.

În comuna Valcau de Jos, în anul 1970, lucrau 148 de salariati si doi mestesugari
necooperativizati (un croitor si un zidar).Reteaua omerciala a cooperatiei de consum era formata dintr-un magazin alimentar,cinci magazine satesti, un magazin universal, un magazin mixt âi un bufet.
În comuna functionau patru gradinite si cinci scoli generale, iar în anul 1970/1971 erau 162 copii în gradinite si 829 elevi în scolile generale. Activitatea didactica era asigurata de 44 profesori si învatatori.
Pentru ocrotirea sanatatii populatiei, în comuna exista o cirumscriptie medicala, deservita de un medic si opt cadre u pregatire medie si elementara. Cel mai apropiat spital se afla la Simleu Silvaniei.