Istoria locului

Biserica ortodoxă Valcău de Jos

Istoricul localității parohiale.

Parohia Ortodoxă Valcău de Jos funcționează sub jurisdicția Protopopiatului Şimleu-Sivaniei.

Localitatea Valcău de Jos este atestată documentar la anul 1214 cu denumirea  villa Saicu (nesigur). Din anul 1930 localitatea poartă numele Valcău de Jos. Toponimul are la bază un cuvântul slav vlk = lup. De-a lungul timpului în atestarea documentară acesta apare precedat de diferite  apelative latinești villa ,,gospodărie mică la țără”, terra ,,pământ”, castrum ,,loc întărit, cetate”, possesio ,,proprietate, avere”, iar la anul 1342 denumirea localității apare  precedată de apelativul iobagiones hungari et olaci ,,iobagi unguri și români”, pentru ca mai târziu să apară cu determinantul magyar ,,unguresc”, spre deosebire de Valcău de Sus care apare precedat de deteminantul Olah ,,românesc”.

Valcău de Jos este unul dintre cel mai vechi sate sălăjene. La anul 1733 era declarat orășel, iar comunitatea românească era formată din 19 familii. Din punct de vedere administrativ, satul Valcău de Jos face parte din comuna omonimă, fiind așezat în partea sud-vestică a județului Sălaj.

Din diferite locuri din hotarul satului s-au fost recoltate mai multe fragmente ceramice aparținând culturii Coțofeni. Pe terasa estică a Văii Barcăului, pe hotarul sudic al localităţii, s-a descoperit o aşezare romană, iar pe prima terasă a Văii Iazului, pe malul stâng al râului Barcău, între localităţile Boghiş şi Valcău de Jos, s-au descoperit materialele ceramice de secolele VII-VIII d.H. Tot pe teritoriul localităţii se află un donjon medieval.

Istoricul bisericii parohiale.

Biserica de lemn s-ar fi edificat în anul 1697. Atunci când au voit românii a-şi edifica biserica ,,au mers în pădurea Rezului şi şi-au adus lemne, dar ungurii le-au ieşit înainte, şi i-au oprit să aducă lemnele în sat.” Aceleaşi surse, confirmă că un an mai târziu, românilor li s-ar fi permis să construiască biserica la marginea satului. Biserica de lemn azi nu mai există.

Biserica actuală, de zid, este construită din piatră şi cărămidă, după un plan tip sală cu dimensiunile 22 m lungime şi 10 m lăţime. Absida altarului este poligonală decroşată. Naosul este acoperit cu o boltă semicirculară. Pe latura vestică este amplasat  turnul clopotniţă angajat navei a cărui şarpantă este în formă de coif. Biserica este acoperită cu tablă. 

Iniţial biserica a fost pictată şi zugrăvită de către Aron Olteanu şi Hary Francisc din Şimleu. Masa altarului la început avea baldachin. În anul 1954 biserica este înzestrată cu un policandru lucrat în lemn de nuc, cu 18 braţe în două rânduri, având între braţe icoanele celor doisprezece apostoli. Policandrul a fost lucrat de către meşterul Ioan Pop din Şimleu. Iconostasul este lucrat în lemn de tei şi stejar. Biserica a fost târnosită în 23 iunie1963 de către PS.Valerian Zaharia a Oradiei.

Între anii 1984-1988 biserica a fost tencuită şi pictată în tehnica frescă, de către pictorul Conţ Alexandru. Tot atunci s-a tenciuit biserica şi la exterior în terasit. În urma acelor lucrări biserica fost sfinţită de către Preasfinţia Sa Vasile Coman în anul 1989.

În timpul păstoririi preotului Ioan Iacob au fost efectuate importante lucrări de renovare atât în interiorul bisericii cât şi în exterior. În urma acestor lucrări biserica a fost resfinţită în 11 iulie 2010 de către PS. Dr. Petroniu Florea, Episcopul Sălajului. Cea mai importantă realizare în plan gospodăresc a părintelui Ioan Iacob rămâne construirea unei noi case parohiale.

În timpul actualului preot Blaga Lucian, casa parohială a fost renovată înterior-exterior, iar la biserică au avut loc o serie de lucrări de reamenajare interioară.

Sursa: Pr. drd. Lazar Cosmin-Cătălin – Parohiile ortodoxe din comuna Valcău de Jos

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *